Interviul Gazetei cu prof. univ. dr Laurențiu Panaitopol

M.T.: Domnule Profesor Laurențiu Panaitopol, v-ați născut la 10 august 1940. În ziua în care acordați acest interviu împliniți 65 de ani. Vă rog să îmi permiteți ca în numele redacției Gazetei Matematice și a cititorilor ei, să vă urez cele cuvenite cu această ocazie sau, simplificând, un călduros LA MULȚI ANI! Ai urmat studiile gimnaziale și liceale în orașul Giurgiu, iar cele universitare la Facultatea de Matematică a Universității din București. După absolvire, ați funcționat câțiva ani ca profesor de liceu, urmând apoi o strălucită carieră universitară. Vă rog să faceți completările pe care le credeți de cuviință la această succintă prezentare.

L.P.: Vă mulțumesc pentru urare. Completările sunt necesare în măsura în care recunoaștem că viața nu se desfășoară, de regulă, liniar. Am locuit la Giurgiu în perioada în care am fost elev, însă m-am născut la Balcic, în Bulgaria, pe atunci oraș românesc. Liceul “Ioan Maiorescu” din Giurgiu, al cărui elev am fost în perioada 1951-1957, era cu adevărat o școală de elită, cu o bogată tradiție și cu un corp profesoral remarcabil.

La facultate am găsit o situație să-i spunem ciudată. Pe lângă marii profesori ca Simion Stoilow, Gh. Vrânceanu, Dan Barbilian, Octav Onicescu, Miron Nicolescu, Grigore Moisil, Gh. Mihoc, Nicolae Teodorescu și mulți alții, exista și un grup de politruci a cărui prezență generase o atmosferă încordată. Se desfășurau, pe de o parte, cursuri, seminarii științifice, cercuri studențești, conduse de autentice valori științifice și, pe de altă parte, ședințe U.T.M. și P.M.R. conduse de acești politruci, în care erau incriminați “dușmanii poporului”. A existat un personaj care făcea parte din ambele tabere! În acest context, au fost îndepărtați din facultate o serie de matematicieni tineri valoroși, ca V. Poenaru, G. Gussi, A. Deleanu și au fost exmatriculați mulți studenți, de regulă dintre cei mai buni, sub cele mai absurde pretexte. Am fost exmatriculat și eu. La 18 ani eram etichetat ca având “atitudine politică dușmănoasă” și singura soluție de “reabilitare” era să devin… muncitor. .

M.T. Unde v-ați “îmbunătățit” dosarul de cadre?
L.P.: Am urmat școala de frezori și, în urma recomandărilor conducerii Uzinei “Timpuri Noi” din București, am revenit, în 1961, în facultate, unde atmosfera se mai calmase. După absolvire, în 1964, trecând printr-un stagiu obligatoriu de profesor într-un sat de lângă Giurgiu, am devenit profesor la liceul pe care îl absolvisem. Am avut elevi cu care am motive să mă mândresc: George Oboroceanu este un exemplu. În 1970, la sugestia profesorului A. Hollinger, am ocupat prin concurs un post de asistent la Catedra de Metodică a Universității din București și, apoi, adăugând procupărilor de didactică matematică studiul teoriei analitice a numerelor, am ocupat, succesiv, poziții la Catedra de Algebră a Facultății de Matematică din aceeași universitate.

M.T.: Domnule Profesor, ca matematician v-ați preocupat de teoria analitică a numerelor cu rezultate importante privind rafinarea inegalităților lui Rosser și Schoenenfeld pentru funcția de distribuție a numerelor prime, mai recent, cercetări privind conjectura Hardy-Littlewood, precum și unele generalizări pentru inegalitatea lui Landau și de inele de polinoame, cu rezultate notabile legate de factorizarea acestora, ați publicat peste 75 de lucrări științifice dintre care 35 în străinătate, multe în reviste de prestigiu(J. Number Tehory, Acta Arithmetica, The Rocky Mountain Journal of Mathematics, Pac. J. Math. Sunt numai câteva exemple), ați ținut comunicări științifice la diferite conferințe naționale și internaționale, ați participat la lucrări în cadrul contractelor de cercetare ale catedrei, sunteți conducător de doctorate. De ce ați ales Teoria numerelor? Nu este un domeniu oarecum “inchis”?

L.P.: Nicidecum! Mai sunt probleme de terminat, mai apar probleme noi… Dacă vă referiți la aplicabilitatea restrânsă în practică a teoriei numerelor, cred că Gr. Moisil a rezolvat demult problema: toată matematică se aplică, o parte azi, o parte maine…

M.T.: În acest an aniversați cinci decenii de colaborare la Gazeta Matematică. Primele dumneavoastră apariții în paginile acestei mai mult decât centenare reviste au fost, de bună seamă, la rubrica rezolvitorilor. Cine v-a pus în mână prima Gazetă?

L.P.: Prima Gazetă am primit-o de la profesorul meu, Ion Mateescu, care a fost un autentic promotor al matematicii de performanță pentru multe generații de elevi. M-a sfătuit cu insistență să colaborez la revistă, mai mult, mi-a împrumutat exemplare din colecția domniei sale, care începea cu anul 1895! Citeam cu mare interes articolele și notele matematice din perioada de “tinerețe” a Gazetei, semnate de Gh. Țițeica, A. Ioachimescu, T. Lalescu, D. Barbilian și profit de această ocazie ca să îi mulțumesc încă o dată fostului meu profesor de liceu, care a împlinit de curând 97 de ani! Aș adăuga faptul că activitatea la Gazeta Matematică a fost o tradiție de familie, în paginile revistei din anii 1910-1925 apar ca rezolvitori și propunători de problem G. Panaitopol, P. Panaitopol și fratele mamei mele, generalul de mai târziu, Victor Caloianu. Se impune o remarcă: în anul 1950-1965 Gazeta a suplinit lipsa de pe piață a cărților de matematică, constituind singura modalitate de formare a unei culturi matematice pentru elevi. Îmi amintesc bine că am învățat Teorema lui Menelaus urmărind rezolvarea unei problem din G.M. Personal, datorez foarte mult Gazetei, pentru această prima etapă din formarea mea ca matematician.

M.T.: Domnule Profesor, cum a început, de fapt, colaborarea dumneavoastră la Gazeta Matematică?
L.P.: În clasa a VIII-a, prima clasă de liceu pe atunci, am participat, ca toți elevii cu note bune la matematică, la faza pe oraș a olimpiadei, unde nu cred că s-ar fi rezolvat vreuna din probleme! M-am simțit umilit, descumpănit…

Acesta a fost momentul în care m-am hotărât să acord matematicii o atenție sporită și un buget de timp mai consistent. Am început să lucrez mult, ajungând la 10-12 ore pe zi, neglijând uneori celelalte materii. Cu vremea, am reușit să depășesc această etapă(alarmant pentru familie), să-mi disciplinez munca, să trec la un studiu cât de cât sistematic. Am reușit astfel ca, până la intrarea în clasa a IX-a, să parcurg întreaga materie de liceu.

M.T.: Primele rezultate au apărut aproape imediat. Anul 1956 este unul de referință pentru activitatea dumneavoastră matematică. Elevul Laurențiu Panaitopol de la școala medie nr. 1 Giurgiu(actualul liceu “Ioan Maiorescu”) este evidențiat de șapte ori la rubrica rezolvitorilor de probleme și obține premiul I la Olimpiada Națională de Matematică(premiul a constat în 11 cărți de matematică: Țiteic, Dimedovici, Novoseloc etc.). În același an vi se publică prima problemă propusă. Vă mai amintiți? Problema 2308. Se cerea rezolvarea unei ecuații de gradul al treilea, știind că suma cuburilor rădăcinilor este egală cu pătratul sumei lor.

L.P.: Aproape că o uitasem… Nu eram singurul colaborator din Giurgiu la G.M., rubrica rezolvitorilor din oraș era consistență. Trimiteam lunar plicuri roase cu probleme rezolvate și așteptam cu nerăbdare apariția revistei pentru a ne vedea numele tipărit. Exista, deci, o “baza de masă”, cum s-ar zice. Apariția rezultatelor deosebite era aproape inevitabilă.

M.T.: Nici anul următor, 1957, nu a fost unul oarecare. Este ultimul an de liceu. Sunteți evidențiat de patru ori ca rezolvitor de probleme, vă apare prima notă matematică, în plus vă clasați pe primul loc la olimpiada națională, repetând performanța de cu un an înainte. În sala de festivități a Liceului “Gheorghe Lazăr” din București, în ziua de 5 mai 1957, academicianul Gr. C. Moisil felicită pe participant. Din partea câștigătorilor răspundea elevul L. Panaitopol. în acel an școala giurgiuveană obținea un rezultat spectaculos: 4 elevi premiați, dintre care 3 cu premiul I(elevii M. Proprescu și M. Visinescu la fizică). Se făcea carte la Giurgiu, domnule profesor!…

L.P.: Se făcea! Exista și o anumită emulație între elevi, întreținută cu știință de către dăscălii noștri. Cât despre festivitatea de premiere amintită, așa era obiceiul: elevul cu premiul I din ultima clasă de liceu era dator să spună câteva cuvinte…

M.T.: Domnule profesor, sunteți considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari problemiști români. Dintre problemele dumneavoastră –câteva sute- multe au fost incluse de autori români și străini –unele numele sunt presitigioase! În cărțile lor, altele au fost propuse la olimpiadele naționale, balcanice și internaționale. La O.I.M., de exemplu, aveți deja 4 probleme, iar 8 sunt incluse în “listele scurte”. Inconfundabile, probleme au o eleganță aparte, legată de modul de rezolvare, de frumusețea rezultatului, de conexiunile surprinzătoare făcute între entități matematice aparent disparate. Vă rog să exemplificați prin două probleme la care țineți cu deosebire. știu că vă este greu, și totuși…

L.P.: Nu știu dacă fac acum cea mai bună alegere. Un exemplu ar fi o problemă publicată în G.M.: Dacă x; y>0 și xy + yx = 1 + xy, atunci rezultă x = 1 sau y = 1. O alta, care este de fapt o notă matematică scrisă împreună cu P. Mironescu: Fiind date trei segmente, să se arate că există un unic triunghi pentru care segmentele considerate sunt bisectoare. Rezolvarea nu este, însă, elementară.

M.T.: Sunteți președintele Comitetului de redacție al celei mai vechi reviste de matematici elementare din țară. Prin anii ’80, Gazeta ajunsese la un tiraj de 135.000 de exemplare, din care 110.000 erau abonamente. În prezent, tirajul este de 8.00 de exemplare. A fost atunci prea mult? Astăzi este sigur prea putin… A scăzut drastic interesul elevilor români pentru matematică? Ce demersuri intenționați să faceți?
L.P.: Cred că tirajul de peste 100.000 de exemplare era oarecum artificial. Dacă profesorul acorda o notă de 10 elevului abonat la G.M. și încă o notă de 10 pentru că acesta trimitea soluțiile unor probleme copiate de la colegul său, trebuie să admitem că interesul aproape general pentru matematică era o exagerare. Pe de altă parte, însă, fără a fi general, interesul pentru o bună pregătire era real pentru un număr important de elevi care concurau la facultățile științifice și tehnice. Aceștia erau cu adevărat interesați de Gazetă, care îi ajuta să atingă standardele înalte impuse de examenele de admitere la aceste facultăți. Este binecunoscut faptul că, astăzi, aceste standard au scăzut mult, de altfel și interesul pentru facultățile amintite. Aceasta ar fi una dintre explicații. Să adăugăm concurența revistelor locale sau regionale și, de ce nu, a internetului, care oferă o informative aproape nelimitate. Trebuie avut în vedere și faptul că revista apare într-o limbă care nu este de circulație internațională, ceea ce, în această perioadă, cu tendițe de globalizare, constituie un obstacol. Explicațiile sunt cu mult mai multe și toate duc la concluzia că nu se va mai ajunge la tirajele “istorice” din anii ’80. Se pot aduce însă unele îmbunătățiri conținutului Gazetei, păstrând tradiția: apariția unor noi rubric, de exemplu, sau modificarea genului de probleme promovate, în funcție de definirea “publicului țintă”. Este, poate, necesară o discuție serioasă pe această temă cu participarea cititorilor și a celor vizați să devină colaboratori.

M.T.: Domnule profesor, vă mulțumesc pentru amabilitatea dumneavoastră și, îmi place să cred, pentru interesul acordat discuției noastre.

A consemnat prof. Mircea Trifu

Gazeta Matematică, ANUL CX Nr. 8 august 2005

 

1 Comment

  1. December 15, 2015    

    Uitandu-ma pe internetul in limba romana uite ca am
    aflat pe saitul dvs.. Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt
    placut surprins de calitatea articolelor de pe
    acest sait si va doresc cat mai mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Concursul Interjudetean de Matematica si Fizica “Laurentiu Panaitopol”

Va multumim pentru participare!

Subiectele, rezultatele si fotografiile ediției din acest an a Concursului Interjudetean de Matematica si Fizica “Laurentiu Panaitopol” sunt disponibile la această adresă.